Advertisement

Curs valutar BNR

Curs valutar BNR
Currency RON 
2008-09-30
EUR 3,7028
USD 2,5830
 XAU 72,9075
AUD 2,1066
CAD 2,4821
CHF 2,3341
GBP 4,6494
Imprimeurile florale se poarta si Ón sezonul toamna-iarna 2008/2009

Tendinţa florală ne influenţează garderoba şi în sezonul care se anunţă, refuzând să cadă în uitare până în primăvara viitoare. Chiar dacă anotimpul cald a trecut, florile au continuat să-i inspire pe stilişti. În timp ce trandafirii şi macii sunt specifici mai ales ţesăturilor vaporoase, de vară, designerii au ales să pună în valoare, pentru colecţiile din sezonul răcoros, grafismele florale.


La Erin Fetherston, predomină petuniile şi margaretele, iar luminozitatea metalică a acestora conferă siluetei o delicateţe evanescentă. Chiar şi în acest sezon, muselina poate fi asociată cu florile. Este suficient ca la o astfel de ţinută să alegi accesoriile potrivite, în nuanţe închise precum maro, culoarea prunei sau roşu-ruginiu.

Pentru Matthew Williamson şi Roberto Cavalli, imprimeurile florale devin ostentative dacă sunt asociate cu negru. În creaţiile lui Williamson apare şi cusătura cu punct în cruce. Cavalli preferă însă elementele gipsy.

Compoziţiile florale ale lunii septembrie se asortează perfect cu negrul, iar această culoare le dă o nouă identitate, diferită de spiritul florii albastre a lunii iulie. Inspiră-te în alegerile tale de la Matthew Williamson, care amestecă motive vintage şi elemente sport cu o paletă de nuanţe contrastive!

Fustele de lungime medie propuse de Peter Som şi Thakoon pot fi asortate cu colanţi opaci, un pulover cu guler rulat sau o pereche de cizme cu talpă joasă şi fermoar. Nu sunt recomandate cămăşile, muselina sau alte piese cu imprimeuri la această ţinută.

Florile abstracte de la Angela Missoni sunt mult mai uşor de asortat. Foarte delicate, aceste creaţii sunt inspirate din moda anilor ‘60, fără să o parodieze însă. Se asortează foarte bine cu negru.

 

Sursa: Acasa TV

 
< Precedent   Urmator >