Advertisement

Curs valutar BNR

Curs valutar BNR
Currency RON 
2008-10-12
EUR 3,7690
USD 2,7811
 XAU 81,8962
AUD 1,8399
CAD 2,3996
CHF 2,4816
GBP 4,7136
Exclusiv feminin! Metode naturale de īnfrumusetare a sānilor

Dacă vrei să afişezi un decolteu super-sexy şi să-i înnebuneşti pe toţi bărbaţii, trebuie să ai grijă de sânii tăi! Descoperă tratamente naturale de înfrumuseţare, pe care le poţi aplica acasă.

Sânii sunt partea cea mai sensibilă a corpului femeiesc. Sânii suferă modificări importante în timpul sarcinii, a dietelor şi a tulburărilor hormonale. Pe măsură ce femeia înaintează în vârstă, ei se micşorează şi se lasă, iar pielea se întinde. Află cum să-i menţii frumoşi şi fermi mai mult timp!

Ce poţi face pentru ca sânii tăi să arate bine?
- Alege un sutien potrivit şi poartă-l în fiecare zi, pentru a-ţi susţine sânii.
- La sfârşitul fiecărui duş pe care îl faci, clăteşte-ţi sânii cu apă rece, dar nu foarte rece, pentru a nu dăuna fibrelor pielii. Apa rece comprimă instantaneu vasele de sânge, stimulează circulaţia şi îmbunătăţeşte schimbul celular, întârind vizibil ţesutul.

Care sunt cele mai bune reţete naturale de înfrumuseţare a sânilor?
- Pentru sâni fermi, fă o infuzie din 30g cimbru şi 30g rozmarin. Lasă amestecul să se răcească, filtrează-l şi aplică loţiunea pe sâni, lăsând-o să acţioneze 15 minute. Clăteşte cu apă rece.
- Pentru ca pielea din zona sânilor să fie hidratată şi catifelată, masează-ţi sânii, din exterior spre interior, în jurul sfârcurilor. Foloseşte ulei de avocado sau de jojoba. Avocado regenerează şi protejează pielea, datorită conţinutului său bogat în vitamine şi este perfect pentru piele sensibilă. Uleiul de jojoba îţi va lăsa pielea hidratată în profunzime şi foarte plăcută la atingere.

Obiceuri sănătoase, de adoptat: exerciţii de tonifiere a sânilor, în fiecare dimineaţă! Aceste exerciţii încetinesc procesul de lăsare a sânilor.

Aşează-te în faţa unei oglinzi şi începe să îţi mişti încet braţele în sus şi în jos, sincron. Ar trebui să simţi cum ţi se ridică uşor şi sânii. Repetă mişcarea de 10 ori.

Ţine-ţi braţele îndoite, cu palmele la nivelul buzelor; împreunează-ţi palmele ca pentru rugăciune şi apoi împinge-ţi braţele în spate şi adu-le înapoi în faţă. Repetă mişcarea de 20 de ori.

Stai în picioare, cu braţele relaxate, la spate, la nivelul feselor. Ridică-le încet, până simţi cum ţi se ridică sânii şi repetă tot de 20 de ori.

 

Sursa: Acasa TV

 
< Precedent   Urmator >