Advertisement

Curs valutar BNR

Curs valutar BNR
Currency RON 
2008-09-30
EUR 3,7028
USD 2,5830
 XAU 72,9075
AUD 2,1066
CAD 2,4821
CHF 2,3341
GBP 4,6494
Cum scapam de imperfectiunile pielii?


Intr-o societate care impune standarde din ce in ce mai inalte in ceea ce priveste aspectul exterior, nu este de mirare ca toti cautam sa atingem perfectiunea. Doar ca rareori ceea ce vedem in oglinda ne multumeste. Si fie ca este vorba de inesteticele vergeturi sau de diverse accidente care s-au soldat cu cicatrice, aceste "stigmate" fac persoana in cauza sa se simta stanjenita si in anumite cazuri chiar sa-si piarda increderea in sine.

Asa ca este important sa stii ca exista o mare varietate de metode prin care ne putem imbunatati aspectul exterior. Hai sa vedem impreuna care sunt cele mai folosite metode de indepartare a "imperfectiunilor" .

Cicatricele


  • Dermabraziunea este folosita pentru uniformizarea reliefului pielii, inlaturarea cicatricelor minore, ameliorarea aspectului unui ten cu cicatrice post-acneice.
  • Peelingul chimic inlatura stratul superficial al pielii, determinand regenerarea acesteia si imbunatatirea aspectului.
  • Laserul inlatura stratul superficial de piele afectat.
  • In cazul cicatricelor keloide, se pot aplica local produse pe baza de silicon sau se pot injecta la nivelul leziunii diverse substante care in timp le vor reduce dimensiunile.

Negii


Negii sunt cauzati de o infectie virala a pielii. Pot aparea la nivelul mainilor sau al talpilor. In functie de marime si localizare, pot fi extrem de durerosi. Mediul cald si umed predispune la aparitia lor. Exista mai multe variante de tratament care pot fi adoptate. Sa vedem care sunt cele mai des folosite.

Cea mai simpla varianta este o solutie bazata pe acizi care poate fi utilizata la domiciliu. Aplicata strict la nivelul leziunii, practic "arde" pe rand straturile de piele de la nivelul negului pana cand acesta este inlaturat complet. Avantajul este lipsa durerii, insa metoda presupune rabdare si insistenta.

Aplicatiile de azot lichid sau zapada carbonica rezolva problema mult mai repede, insa sunt dureroase si implica deplasarea repetata la spital.
Exista si varianta inlaturarii lor pe loc, acest lucru realizandu-se prin arderea la propriu a negilor, cu ajutorul electrocauterului sau al laserului. Metoda presupune in prealabil anestezia locala a zonei ce urmeaza a fi tratata.

Nici una din metode nu garanteaza ca negii nu vor reaparea, iar reaparitia lor nu are legatura cu tipul de tratament folosit, ci cu prezenta conditiilor prielnice de reactivare a virusului (slabire a organismului, scadere a imunitatii, lucru in mediu cald si umed, incaltaminte neadecvata).

Vergeturile


Singura optiune de tratament care are rezultat in cazul vergeturilor ramane laserul. In general raspund cel mai bine la tratament vergeturile de culoare rosie, fiind necesare mai multe sedinte.

Persoanele care pot beneficia de acest tip de terapie sunt persoane cu piele deschisa la culoare. De ce aceasta ciudatenie? Pentru ca laserul reprezinta in fond un fascicul de raze luminoase, iar o piele inchisa la culoare este o piele care contine mai mult pigment, care face ceea ce stie el: apara pielea de lumina puternica, absorbind-o. Astfel, razele luminoase nu mai ajung unde trebuie (la nivelul vergeturilor, care nu contin pigment) si pielea poate fi afectata. Ca metode mai putin agresive raman produsele cosmetice pe baza de retinol si alfa-hidroxi-acizi.

Semne din nastere


Cele mai frecvent intalnite "semne din nastere" sunt reprezentate de hiperpigmentari (pete inchise la culoare) si hemangioame (formatiuni alcatuite din vase de sange malformate care au culoare variabila de la roz la rosu inchis).

Laserul este cel care poate atenua aceste semne pana la disparitia lor totala. In cele mai multe cazuri sunt necesare sedinte multiple. Indepartarea pe cale chirurgicala a acestor semne se face daca metodele non-chirurgicale au esuat.

 

Sursa: www.eva.ro

 
< Precedent   Urmator >