Advertisement

Curs valutar BNR

Curs valutar BNR
Currency RON 
2008-10-12
EUR 3,7690
USD 2,7811
 XAU 81,8962
AUD 1,8399
CAD 2,3996
CHF 2,4816
GBP 4,7136
Scolile din Romānia au ramas fara cadre didactice
Miercuri a început în Bucureşti repartizarea candidaţilor pentru posturile de profesori suplinitori, iar la nivelul mai multor catedre numărul locurilor disponibile îl depăşeşte cu mult pe cel al candidaţilor. În Capitală, cele mai multe locuri libere sunt la informatică, engleză, educaţie fizică, aceleaşi unde sunt şi cei mai puţini candidaţi. Şi Sibiul se confruntă cu o o criză de dascăli. Aici, 400 de posturi au rămas neocupate. Astăzi are loc repartizarea educatorilor în grădiniţe. 

Cel mai mare deficit de candidaţi este la educaţie fizică, învăţători, educatoare, informatică sau engleză. În Bucureşti e nevoie de 700 de educatoare şi sunt numai 400 de candidate. Pentru educaţie fizică este nevoie de 400 de profesori dar sunt numai 350 înscrişi, iar diferenţele se menţin şi pentru celelalte materii menţionate.

Principala cauză este că salariile de debut în învăţământ sunt mici, până în 1000 de lei, iar pentru materii ca engleză sau informatică există o ofertă mult mai bănoasă în mediul privat. La polul opus sunt matematica, istoria şi chimia, materii unde mulţi absolvenţi de facultate ar dori să predea.

300 de candidaţi şi-ar dori să predea matematica, dar sunt vacante doar 200 de locuri, 100 de absolvenţi, chimia, dar sunt vacante doar 70 de locuri, iar alţi 120 de absolvenţi ar dori să predea istorie, dar nu au la dispoziţie decât 50 de locuri.

Repartizarea catedrelor a început miercuri şi se va încheia mâine. La materiile unde nu sunt destui candidaţi sau unde cei înscrişi n-au luat nota 5, vor fi aduşi, pentru suplinire, pensionari.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la nivel naţional au fost declarate vacante aproape 12.000 de posturi. În urma examenului de titularizare şi a repartizării computerizate, au fost ocupate peste 6.600 de posturi, restul urmând să fie ocupate de suplinitori. 

Criză de dascăli în judeţul Sibiu

Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, aproape 400 de posturi nu au fost ocupate. Învăţătorii şi profesorii nu se înghesuie să ocupe posturile vacante din două motive: salariile sunt prea mici, iar majoritatea locurilor sunt la sate. 

Cele 200 de cadre didactice care au trecut examenul de ocupare a posturilor au de ales din aproape 400 de locuri. Puţinii candidaţi sunt însă nemulţumiţi de oferta de locuri de muncă, dar şi de salariile mici.

Dacă bătaia cea mai mare se dă pentru locurile de învăţătoare şi educatoare, cele mai puţin râvnite posturi sunt cele de profesori de desen şi muzică.

În aceste condiţii este foarte posibil ca la catedrele din judeţul Sibiu să ajungă profesori mai puţin calificaţi. Asta pentru că deşi Inspectoratul Judeţean Şcolar a organizat mai multe concursuri, la examen s-au prezentat foarte puţini candidaţi.

Conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar recunoaşte că nivelul de pregătire al profesorilor care sunt repartizaţi la sfârşitul verii este scăzut.

''Motivarea salarială este destul de scăzută. Absolvenţii de facultate care îşi găsesc alt post optează pentru acel post. Şi atunci sunt cei care aleg învăţământul ca pe o ultimă alternativă Rezultatele sunt pe măsură'', susţine Ileana Gabor, inspector şcolar adjunct, în cadrul ISJ Sibiu.

Dacă locurile de suplinitori nu vor fi ocupate până în septembrie, la catedre vor fi readuşi pensionari şi cadre necalificate.

 


Sursa: Realitatea TV
 
< Precedent   Urmator >