Advertisement

Curs valutar BNR

Curs valutar BNR
Currency RON 
2008-09-30
EUR 3,7028
USD 2,5830
 XAU 72,9075
AUD 2,1066
CAD 2,4821
CHF 2,3341
GBP 4,6494
Doua mii de oameni au participat sambata la cina de Iftar a Ramadan Bayramului
Peste 2000 de musulmani şi creştini din Constanţa au luat sâmbătă, împreună, cina de Iftar a Ramadan Bayramului. Potrivit tradiţiei islamice, după o lună de post negru, cina de Iftar deschide cele trei zile de sărbătoare a dulciurilor. Ajuns la a treia ediţie, festinul public a fost organizat de constănţeni în Piaţa Ovidiu, în colaborare cu viceprimarul sectorului Bayrampaşa, din Istanbul.  

Aproximativ 2.000 de oameni au venit la masa oferită de turci constănţenilor, indiferent de religie. Festinul a început cu o rugăciune după care mesenii s-au înfruptat cu specialităţi turceşti, fără să ţină cont de vânt şi de frig.

În topul preferinţelor a fost prăjitura Kemal Paşa şi pilaful pregătit de bucătarii turci sosiţi special din Istanbul.

Iniţiativa a fost finanţată de oamenii de afaceri din Istanbul şi organizată de Muftiatul Cultului Musulman din România.

''Am venit aici să împărţim frăţeşte cu cei care trăiesc aici. În luna Ramadan putem să împărţim aceste sentimente de fraternitate şi prietenie'', a precizat Mustafa Demirkan viceprimar sector Bayrampaşa.

Oamenii au avut parte şi de voie bună. Solistul Mihai Trăistariu împreună cu trupa sa au susţinut un concert foarte apreciat de meseni, care şi-au făcut siesta dansând, fiecare după ritmul său.

Tradiţionala cină de ifta face parte dintr-o caravană care a început în Bosnia, pe 1 septembrie şi a trecut prin Serbia, Albania, Kosovo, Macedonia, Grecia, Bulgaria, ultima oprire fiind în România.



Sursa: Realitatea TV
 
Urmator >